|
În umbra Tismanei şi a Cioclovinelor îşi dorm somnul de veci glorioşi şi osârdici ctitori, voievozi şi dregători, călugări şi mireni, în morminte care cheamă înclinarea frunţilor şi cugetelor noastre. Tradiţia atestă înmormântarea Cuviosului Nicodim în pridvorul bisericii şi deshumarea sa, după pravila călugărească, la şapte ani după moarte. Trupul găsit neputrezit a fost aşezat într-o raclă în biserică şi canonizat – probabil de Patriarhia din Constantinopol. Piatra cu chenar împrejur care marca locul de îngropăciune, văzută şi menţionată de Paul de Alep în scrierile sale, a fost spartă de invadatorii străini.
În 1843 s-a aşezat o placă păstrată până astăzi care indică mormântul pe care însuşi slăvitul ctitor al mănăstirii şi-l pregătise. De jur împrejur este dăltuit condacul din slujba sfântului: “Ca cel împreună râvnitor şi ca pre un părinte mai mare, toată lavra cu credinţă te cinsteşte pe tine, sfinte Nicodime, pre care cu rugăciunile tale păzeşte-o fericite totdeauna biruită de toate nevoile şi neclintită ca un cuvios şi pururea părinte slăvit”. Inscripţia funerară are următorul text de aleasă simţire şi recunoştinţă: “În acest loc a fost înmormântat trupul sfântului prea cuviosului părintelui nostru
Nicodim arhimandritul, începătorul din
temelie acestui sfânt şi dumnezeiesc lăcaş, carele l-au înălţat şi
zidit prin râvna şi cu ajutorul binecredincioşilor Radu V(oie)v(od).
Şi precum încă şi în urmă fiind multe şi nenumărate minuni (a) făcut
acest sfânt, şi după mutare preaslăvite fiind moaştele sale cu dar
dumnezeiesc, scoase dar au fost din acest mormânt şi în sicriu puse
în sfânta biserică. Iar după trecerea a mulţi ani, din întîmplările
vremilor celor cu multă răzmeriţă şi robii ce au fost pe acele vremi,
părinţii aflaţi, din mănăstire au ridicat moaştele sfîntului şi le-au
tăinuit singuri ştie unde, după vremi s-au scăpătat de aici cu totul
neştiute; iar acum se face că s-ar fi aflând în ţara Slavoniei, la
mitropolia din Munte Negru, iar aici pribeag sfîntul, au fost lăsat
numai un deget de la mîna sfîntului şi alte odoare, spre evlavia
iubitorilor de Hristos creştini, care şi acum se află multe tămăduiri
de boale se dăruiesc de cei ce cu credinţă năzuiesc. Spre ştiinţă s-a
scris că această pisanie, în eg(umenia) arh(imandritului) Spiridon,
sub stăpînirea măriei sale, prinţul domn George D. Bibescu v(oie)v(od),
fiind mitropolit a toată Ungrovlahia, prea sfinţitul Neofit,
1843, iulie 7”. În locul în care s-au odihnit moaştele
Sfântului Nicodim, deasupra mormântului rămas în afara mănăstirii în
urma demolării pridvorului, o candelă neadormită veghează ziua şi
noaptea aureolându-i amintirea.
Într-una din criptele voievodale se
află un mormânt construit din piatră, cu acoperişul în pantă, în care
a fost găsită o coroană de aur. Mai mulţi cercetători socotesc că aici
şi-a aflat locul de odihnă veşnică Vlaicu (Vladislav I), unul din
ctitorii Tismanei, cutezătorul şi dreptul domnitor (1364-1377) care
s-a opus jertfelnic dominaţiei catolice.
În morminte cinstite de-a pururi prin ruga călugărilor, a călugăriţelor şi a oaspeţilor Mănăstirii Tismanei, îşi dorm somnul de veci Pîrvu mare ban al Craiovei şi alţi descendenţi din marea familie a Craioveştilor, Cornea marele ban al Craiovei († 1705 iulie 17) şi marea băneasă Stanca, Matei Glogoveanu, fost consilier imperial († 1732), monahul Dositei Brăiloiu († 1747), ca şi alţi ctitori şi donatori ale căror fapte de credinţă şi demnitate românească se păstrează şi se perpetuează în eternitate.
În pelerinaj la aceste morminte a stăruit cu evlavie şi poetul George Coşbuc care a petrecut multe veri la Tismana până la zguduitoarea pierdere a fiului său Alexandru răpus într-un accident de automobil. Rugile de pomenire ale celui dispărut au fost întruchipate şi în cele trei vitralii din biserica spitalului mănăstiresc, donate de poetul nostru naţional. Cel din fereastra de nord a naosului îl reprezintă pe Sfântul Alexandru şi are în partea de jos următoarea invocaţie: “Pentru odihna fiului nostru, Alexandru, ţie cu smerenie ne rugăm Doamne! Elena şi George Coşbuc”. Vitraliul din fereastra altarului reprezintă Învierea Domnului şi are următoarea rugă: “Sufletul fiului nostru Alexandru Coşbuc întru pacea milei tale, Doamne, odihneşte-l! Elena şi George Coşbuc”. În naos, în partea de vest, alt vitraliu reprezintă pe Sfântul Gheorghe în poziţia ecvestră ucigând hidra, şi are următorul înscris: “Pentru pacea de veci a sufletului mamei sale Maria se roagă fiul său George Sfetcu (cumnatul lui Coşbuc)”.
