Documentele menţionează, mai ales pentru vremurile mai apropiate nouă, o serie de schituri ce aparţineau Mănăstirii Tismana. Unele au provenit din roirea călugărilor care, în căutare de locuri pustii, prielnice sihăstriei, părăseau incinta mănăstirii şi-şi formau chilii izolate (cele două Cioclovine, Ploştina Drăgoeştilor). Un alt grup de metoace erau fundaţiile boiereşti care au fost ulterior închinate Tismanei: Gura Motrului, Cerneţi, Topolniţa, Valea cu Apă.

   Străbătând o cale de cinci kilometri de urcuş pe încântătoare cărări de munte, se ajunge la prima sihăstrie a Mănăstirii Tismana, Schitul Cioclovina de Jos. Existenţa unui schit de lemn este menţionată documentar din anul 1660. Actuala bisericuţă de zid de numai 9 metri lungime, ridicată pe acelaşi loc şi atestată la 15 iunie 1715, este compusă dintr-un pronaos îngust, naos treflat acoperit cu o turlă scundă octogonală şi altar. Pisania spune că biserica a fost refăcută de egumenii Nicodim şi Atanasie, ambii din obştea Mănăstirii Tismana. În amvon sunt zugrăviţi cei doi ieromonahi. În pomelnic se menţionează că fondatorii au fost ajutaţi de Stanca Glogoveanca. Pe partea de nord a pronaosului, pe unde se află şi intrarea în incintă din cauza terenului în pantă, arhimandritul Spiridon a făcut în 1849 un frumos pridvor de lemn. Schitul Cioclovina de Jos cu hramul Sfinţii Voievozi, a primit importante danii din partea lui Constantin Vodă Brâncoveanu şi a lui Radu Ştirbei postelnicul.  

   Efortul de a ajunge la bisericuţa solitară cu hramul Sfântul Ilie, care aparţine Schitului Cioclovina de Sus, a doua sihăstrie a Mănăstirii Tismana, este răsplătit de frumuseţile peisajului şi ale acestei ctitorii. Sihăstria ridicată în anul 1714 de acelaşi Nicodim împreună cu jupân Pătru Obedeanu, mare serdar, pare plantată în stâncă. Dacă altădată aici erau îngrijiţi ciumaţii de către aşa numiţii “ciocli” (de unde şi numele celor două schituri), astăzi bisericuţa acoperită şi refăcută prin osârdia arhimandritului Spiridon, restaurată  apoi parţial în 1940, păstrează doar amintirea acestei vechi îndeletniciri monahale.

   Din apropierea Mănăstirii Tismana este întru totul de preţuit un urcuş până la monumentul rupestru din care izvorăşte şuvoiul de apă care formează cascada.

   Retras la bătrâneţe în peştera care dăinuie şi azi, Cuviosul Nicodim petrecea toată săptămâna în post, priveghere şi rugăciune. Duminica şi la praznice cobora, săvârşea Sfânta Liturghie, vindeca bolnavii, mânca la trapeză cu părinţii, sfătuia şi apoi urca din nou la peşteră.

   Probabil că într-una din grotele Peşterii de la Tismana îşi află odihna netulburată moaştele Sfântului Nicodim Valahul, ctitor, mare cărturar şi talentat caligraf.