Astăzi admirăm impresionantele uşi refăcute în 1966 după acelaşi model, din iniţiativa mitropolitului Firmilian, cu banii Mitropoliei Olteniei, în atelierele de la Mănăstirea Plumbuita.
Pronaosul adăposteşte două lespezi de mormânt. Cea din dreapta, de la 1731, este a lui Matei Glogoveanu, iar cea din stânga este pusă la 1747 pe mormântul lui Dositheu monah, fiul lui Cornea Brăiloiu, cel care a construit arhondaricul. Stilistic, amândouă aparţin lespezilor de tip brâncovenesc, dar prin relieful nesigur, motivul lăţit şi caracterul primitiv al literei nu sunt reprezentative pentru acest gen.
Din perioada de reînnoiri interioare a secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Tismana păstrează şi câteva piese de mobilier liturgic dintre cele mai remarcabile. Aşa sunt cele două tertapoduri din lemn sculptat şi policromat aşezate în absidele laterale. Lucrate în 1732 şi 1737 în timpul egumeniei lui Ioan, ele sunt acoperite în întregime cu o decoraţie de motive vegetale în relief mărunt. Şi mai caracteristic este iconostasul, pupitrul care se aşează în faţa tâmplei pentru expunerea icoanei zilei. Datează din 1742 şi face parte din aceeaşi grupă stilistică de surprinzătoare fineţe a execuţiei, însă aici ornamentul lasă loc unor panouri pictate şi aurite, adevărate icoane. Ca şi la tetrapoduri, literele inscripţiei din partea superioară sunt perfect integrate ansamblului ornamental. Autorul, meşterul Ghenadie, probabil un călugăr de la Mănăstirea Tismana, dovedeşte înaltul nivel artistic atins de atelierele mănăstireşti. Coronamentul, adaos din 1844, menţionează numele altui monah cioplitor în lemn, Gavril. Tâmpla datând din 1766 este decorată cu aceeaşi familie de ornamente de tradiţie brâncovenească. Vechile ei icoane s-au pierdut şi au fost înlocuite cu altele târzii.
|
Ancadramentele de piatră ale uşilor de vest şi de nord şi un al treilea chenar, nedecorat al uşii dintre pronaos şi naos datează din 1541. Motivul ornamental al chenarului uşii dinspre vest, cioplit în tehnica reliefului slab, este alcătuit din semicercuri întretăiate, terminate cu flori de crin. La efectul decorativ participă nu numai ornamentul, ci şi literele inscripţiei care o înconjoară. Uşa de pe latura nordică, fără inscripţie, este decorată numai cu motivul vegetal, de data aceasta mai complicat şi desfăşurat pe un spaţiu mai larg.
Bazele de piatră ale crucilor de pe acoperişuri datează tot din prima jumătate a secolului al XVI-lea, iar motivele care le împodobesc – nodul sau întretăierile de triunghiuri – sunt asemănătoare celor de pe bazele de cruci ale fostei mitropolii din Târgovişte.
Ancadramentele ferestrelor, ca şi rozetele, datând din prima treime a secolului al XVIII-lea, sunt cioplite în cel mai autentic stil brâncovenesc, într-un relief plin, cu un sentiment mai realist al materiei şi o fantezie mai liber desfăşurată. Cele de pe latura altarului, deşi este datat 1843, perpetuează aceleaşi trăsături stilistice.
Distruse de cotropitori şi refăcute în 1541 sub egumenul Vasile, uşile bisericii mari au fost refăcute în anul 1698 (în prezent se află la Muzeul Mogoşoaia). Din donaţia Stancăi Glogoveanu, în 1782 uşile vestice au fost înlocuite cu altele din lemn de nuc, ornamentate nu numai cu vrejuri şi flori, în stilul brâncovenesc contaminat cu multe motive baroce târzii, dar şi cu medalioane figurative dispuse perechi, între care ultimele îl reprezintă pe Cuviosul Nicodim, fondatorul mănăstirii, faţă în faţă cu Sf. Antonie, hramul Mănăstirii Vodiţa. Tot în 1782, prin grija egumenului Mihail, sunt înlocuite şi uşile nordice. Acestea sunt împodobite numai cu vrejuri şi flori, îmbinate cu aceleaşi elemente baroce târzii, dar tratate într-un spirit mai apropiat de ornamentul popular. În prezent ambele sunt înlocuite cu copii, originalele păstrându-se în sălile muzeului mănăstirii pentru a li se asigura conservarea.
